Drept Penal
– Redactare plângere penală, denunț, acord de recunoaștere a vinovăției, cerere de reabilitare, cerere de liberare condiționată, apel, contestație în anulare, revizuire, recurs, contestație, împotriva luării/ prelungirii/ menținerii unei măsuri preventive, plângere împotriva ordonanței procurorului, plângere împotriva actelor de urmărire penală, s.a.
– Asistare sau reprezentare în fața organelor de urmărire penală (poliție, parchet), precum și în fața instanței de judecată;
– Redactarea și susținerea cererilor și excepțiilor în procedura de cameră preliminară;
– Redactare și asistare în procedura acordului de recunoaștere a vinovăției;
– Redactare și asistare sau reprezentare în procedura reabilitării;
– Redactare și asistare în procedura liberării condiționate;
– Asistare atunci când este incidentă luarea, prelungirea sau menținerea unei măsuri preventive, precum și în contestație împotriva acestora;
– Asistare în cazul efectuării percheziției domiciliare;
– Participarea la efectuarea oricăror acte de urmărire penală (audierea inculpaților, martorilor, persoanei vătămate, părții civile, precum și participare la orice act în conformitate cu art. 92 Cod de Procedură Penală);
– Consultarea dosarului penal, precum și redactarea opiniei juridice;
– Redactarea contestației și asistarea sau reprezentarea clienților în cazul luării măsurilor asigurătorii, confiscării speciale, confiscării extinse, desființarea de înscrisuri s.a.
– Asistarea sau reprezentarea clienților în procedura confirmării renunțării la urmărirea penală;
– Redactarea plângerii împotriva ordonanței de clasare, precum și asistarea sau reprezentarea clienților în această procedură;
– Redactarea cererii de redeschidere a procesului penal, precum și asistarea sau reprezentarea clienților în această procedură;
– Redactarea și susținerea cererilor de întrerupere a executării pedepsei, suspendare a procesului penal, contestație la executare, contopire s.a.
– Efectuarea oricăror acte necesare pe parcursul procesului penal.