Indiferent dacă sunt cerute în instanță printr-o acțiune civilă directă sau în cadrul acțiunii civile din procesul penal, daunele morale se supun unei filosofii diferite față de acordarea daunelor materiale. Analizând dispozițiile Codului Civil care guvernează dreptul la obţinerea despăgubirilor, se poate observa faptul că legiuitorul nu ne oferă niciun fel de criteriu prin care să se poată aprecia nivelul despăgubirilor care urmează să fie acordate în cazul vătămărilor drepturilor nepatrimoniale. Aplicarea principiului reparării integrale a prejudiciului în domeniul daunelor morale nu poate avea decât un caracter aproximativ, raportat la un prejudiciu care, prin definiţie, nu are conţinut economic şi nici echivalent bănesc.

Ţinând seama de opiniile doctrinare și de soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti, se remarcă o serie de “criterii” orientative de apreciere a prejudiciului moral:
– Gravitatea şi intensitatea durerilor fizice şi psihice;
– Repercusiunile prejudiciului asupra vieții victimei, inclusiv în plan profesional şi familial;
– Existenţa unor strânse legături afective între victimă şi anumite persoane, precum şi existența unor obligaţii de întreţinere;

În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor morale, instanțele pun în aplicare criteriul echităţii care exprimă cerinţa ca indemnizaţia să reprezinte o justă şi integrală desdăunare a părţii vătămate. Acest criteriu se traduce prin necesitatea ca partea vătămată să primească o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, fãrã a se ajunge însã în situația îmbogãțirii fãrã justă cauză.
Cuantumul despăgubirilor trebuie astfel stabilit încât acestea să aibă efecte compensatorii. Sumele de bani acordate cu titlu de daune morale; nu trebuie să constituie nici amenzi excesive pentru autorii daunelor şi nici venituri nejustificate pentru victimele daunelor. Pentru ca indemnizaţiile să aibă semnificaţia unei reale compensări, suma acordată trebuie să fie rezultatul aprecierii tuturor probelor dosarului cauzei. Victima trebuie să învedereze concret în ce constă prejudiciul moral şi care sunt probele de care înţelege să se folosească în dovedirea acestuia. De asemenea, instanţa trebuie să motiveze, la rândul său, existenţa, gravitatea prejudiciului şi să indice criteriile care au stat la baza evaluării acestuia şi a despăgubirilor. Spre deosebire de cazul dovedirii prejudiciului material, în cazul prejudiciului moral dovada întinderii acestuia poate fi o provocare, în special în situația probării unui prejudiciu moral constând în suferințe psihice.

Astfel, dacă prejudiciul material poate fi dovedit cu orice mijloc de probă, inclusiv cu martori, prejudiciul moral constând în suferințe psihice poate fi dovedit printr-un raport de evaluare psihologică întocmit de către un specialist, urmând ca instanța să fixeze un echivalent cât mai corespunzător suferinţei morale pricinuite.